Tendinita – cum recunosti si tratezi eficient inflamatia tendonului?

TENDINITA – CUM RECUNOSTI SI TRATEZI EFICIENT INFLAMATIA TENDONULUI?

Tendinita, inflamatia dureroasa a unui tendon, afecteaza milioane de oameni din intreaga lume, fiind adesea rezultatul miscarilor repetitive sau al suprasolicitarii. De la sportivi de performanta pana la persoane care desfasoara activitati de zi cu zi, nimeni nu este imun la aceasta problema ce provoaca disconfort. Asa ca, daca te numeri printre cei care resimt dureri ascutite sau inflamatii la nivelul cotului, genunchiului, mainii sau umarului, nu esti singur. Insa, daca esti suficient de informat pe acest subiect, vei reusi sa gestionezi mult mai usor simptomele tendinitei si vei putea sa accelerezi procesul de vindecare. In cele ce urmeaza, ne-am propus sa vorbim pe larg despre ce inseamna tendinita, de cate tipuri este, de ce apare si, cel mai important, cum se trateaza eficient.

 

Cuprins:

  1. Ce este tendinita si care sunt cauzele aparitiei acesteia?
  2. Tipuri de tendinita in functie de localizari
  3. Simptomele tendinitei si moduri de manifestare
  4. Diagnosticul tendinitei – teste prin care este confirmata afectiunea
  5. Optiuni de tratament eficiente pentru tendinita
  6. Recomandari ale medicilor specialisti pentru vindecarea mai rapida a tendinitei – rolul suplimentelor alimentare

1. Ce este tendinita si care sunt cauzele aparitiei acesteia? 

Tendinita este o afectiune caracterizata prin inflamatia unui tendon, care este structura fibroasa ce leaga muschiul de os. Aceasta inflamatie poate provoca durere si sensibilitate in jurul articulatiei afectate, limitand mobilitatea si functionalitatea zonei respective. 

Tendinita are cauze diverse, cele mai frecvente fiind:

  • Suprasolicitarea: activitatile repetitive, cum ar fi scrisul, utilizarea excesiva a tastaturii, practicarea unui sport (tenis, golf, alergare), pot pune presiune constanta pe un tendon si provoaca inflamatie.
  • Traume si accidentari: loviturile directe asupra tendonului sau miscarile bruste pot duce la aparitia tendinitei.
  • Procesul de imbatranire: pe masura ce inaintezi in varsta, tendoanele devin mai putin flexibile si mai susceptibile la deteriorare si inflamatie.
  • Boli sistemice si alte conditii medicale: anumite boli reumatice, cum ar fi artrita reumatoida, guta sau diabetul pot reprezenta factori de risc pentru dezvoltarea tendinitei.
  • Postura deficitara: postura incorecta in timpul activitatilor zilnice sau folosirea unei tehnici gresite in timpul exercitiilor fizice poate duce la suprasolicitarea tendoanelor.
  • Echipamente nepotrivite: echipamentele sportive sau uniformele de lucru nepotrivite pot contribui la dezvoltarea tendinitei prin provocarea unei presiuni excesive sau necorespunzatoare asupra tendoanelor. 

Tendinita este o afectiune comuna care poate afecta pe oricine, dar este mai frecventa la persoanele care isi suprasolicita tendoanele prin activitati repetitive sau intense. Intelegerea cauzelor si a factorilor de risc poate ajuta la prevenirea tendinitei si la gestionarea eficienta a acesteia in cazul aparitiei.

 

2. Tipuri de tendinita in functie de localizare

In lumea medicala, tendinitele reprezinta o problema frecventa si adesea dureroasa, afectand diverse parti ale corpului uman. 

Aceste inflamatii ale tendonului pot aparea in diferite regiuni anatomice, fiecare avand anumite caracteristici si cauze specifice, dupa cum vom vedea in cele ce urmeaza.

Tendinita de cot 

2.1. Tendinita - tendinita de cot, pacienta, fizioterapeut, bluza medicala verde, ceas, tricou gri

Tendinita de cot este o afectiune inflamatorie care afecteaza tendoanele din zona cotului, cel mai frecvent intalnite forme fiind epicondilita laterala si epicondilita mediala. Epicondilita laterala, cunoscuta si sub denumirea de "cotul tenismenului", implica inflamatia tendoanelor de pe partea exterioara a cotului. Epicondilita mediala, sau "cotul jucatorului de golf", afecteaza tendoanele de pe partea interioara a cotului. Aceasta afectiune apare atunci cand tendoanele sunt suprasolicitate sau supuse unor traume repetate, ducand la durere si disconfort in zona cotului.

Tendinita de cot este cauzata in principal de activitati repetitive care implica miscari ale incheieturii si ale bratului. In cazul epicondilitei laterale, miscarile repetitive de extensie a incheieturii mainii si de supinatie (rotirea in afara a antebratului) sunt principalele cauze. Aceste miscari sunt frecvente in sporturi precum tenisul, dar si in activitati zilnice precum vopsirea, utilizarea unei surubelnite sau lucrul pe laptop. 

Epicondilita mediala apare in urma miscarilor repetitive de flexie a incheieturii mainii si de pronatie (rotirea inauntru a antebratului), intalnite in activitati precum golful, aruncarea mingii de baseball sau ridicarea greutatilor. Alte cauze pot include traumatismele directe asupra cotului, posturile incorecte sau echipamentele inadecvate utilizate in activitatile sportive sau profesionale.

Tendinita de genunchi 

2.2. Tendenita - tendentita de genunchi, fizioterapeut, picior, uniforma medicala albastra, birou

Tendinita de genunchi, cunoscuta si sub numele de tendinita rotuliana sau „genunchiul saritorului”, este o afectiune caracterizata prin inflamatia si iritarea tendonului patelar. Tendonul patelar este o banda groasa de tesut fibros care leaga partea inferioara a rotulei de partea superioara a tibiei. Acest tendon joaca un rol esential in extinderea genunchiului, permitand activitati cum ar fi saritul, alergatul si ridicarea picioarelor. 

Tendinita de genunchi apare atunci cand tendonul patelar este suprasolicitat sau supus unor microtraumatisme repetate. Aceste microtraumatisme provoaca mici rupturi la nivelul fibrelor tendonului, care in mod normal ar fi reparate de organism. Cu toate acestea, daca traumatismele sunt frecvente si tendonul nu are timp sa se vindece complet, acestea pot duce la o inflamatie cronica si la degradarea fibrelor tendonului, cunoscuta sub numele de tendinita.

Tendinita de mana

2.3. Tendenita - tendenita de mana, pacienta, fizioterapeut, banda elastica verde

Tendinita de mana este o afectiune inflamatorie care afecteaza tendoanele mainii si incheieturii. Tendoanele sunt structuri fibroase robuste care leaga muschii de oase, permitand miscarea articulatiilor. Cand aceste tendoane sunt suprasolicitate sau ranite, ele pot deveni inflamate, ducand la durere, umflare si dificultati in miscare.

Tendinita de mana poate fi de mai multe tipuri, insa cea mai frecventa este tendinita de Quervain, o inflamatie a tecii care inconjoara doua tendoane aflate la baza degetului mare, responsabile pentru miscarea acestuia. La baza acestei afectiuni se afla activitatile repetitive care implica miscarea degetului mare si a incheieturii, cum ar fi ridicarea unui copil, gradinaritul, utilizarea intensa a telefonului mobil sau a tastaturii.

Tendinita de umar

2.4. Tendenita - tendenita de umar, pacienta, fizioterapeut, masaj umar, tricou alb

Tendinita de umar este o afectiune caracterizata prin inflamatia tendoanelor din jurul articulatiei umarului. Cele mai frecvent afectate sunt tendoanele rotatorilor umarului, un grup de patru muschi si tendoanele lor care ofera stabilitate si mobilitate articulatiei umarului. 

Tendinita de umar poate afecta persoane de toate varstele, dar este mai comuna la sportivii si persoanele care efectueaza activitati repetitive deasupra capului. Tendinita de umar provoaca destul de mult disconfort – persoanele pot resimti rigiditate la nivelul umarului sau, din contra, umarul pare slabit, iar capacitatea de a ridica obiecte sau de a efectua diverse activitati cotidiene este afectata.

Alte localizari comune ale tendinitei 

In afara de cot, genunchi, mana si umar, tendinitele pot afecta si alte parti ale corpului. Iata si alte localizari comune ale tendinitei:

  • Tendinita Achileana - inflamatia tendonului lui Achile, cel mai mare tendon din corp, care conecteaza muschiul femural la osul calcaiului. Aceasta conditie apare adesea din cauza suprasolicitarii, cum ar fi sariturile repetate sau alergarea intensa.
  • Tendinita tibiala posteriora - inflamatie a tendonului care sustine arcada piciorului si contribuie la mentinerea stabilitatii. Aceasta afectiune apare adesea din cauza activitatilor care implica rasuciri repetate ale piciorului, cum ar fi alergarea pe teren accidentat sau utilizarea incaltamintei inadecvate, manifestandu-se prin durere in interiorul gleznei sau in partea inferioara a piciorului, umflare si rigiditate.
  • Tendinita peroneala - inflamatie a tendonului responsabil pentru sustinerea si stabilitatea partii exterioare a gleznei. Aceasta afectiune apare adesea din cauza traumelor repetitive sau a activitatilor care implica miscari de inversare si eversiune a gleznei, manifestandu-se prin durere in partea laterala sau posterioara a gleznei, sensibilitate la atingere si umflare.

 

3. Simptomele tendinitei si moduri de manifestare

Simptomele tendinitei sunt destul de usor de recunoscut datorita caracteristicilor lor distinctive si frecventei cu care apar in contextul activitatilor zilnice si sportive. Iata cateva semne care ar indica catre aceasta afectiune:

  • Durere: Este simptomul predominant al tendinitei si poate varia de la usoara pana la severa. Durerea este adesea resimtita in jurul zonei afectate a tendonului si poate fi constanta sau intermitenta.
  • Umflare: Inflamarea locala a zonei afectate poate aparea din cauza procesului inflamator care insoteste tendinita.
  • Sensibilitate la atingere: Zonele afectate pot deveni sensibile la atingere sau presiune, accentuand disconfortul.
  • Rigiditate: Mobilitatea articulatiei poate fi afectata, manifestandu-se prin rigiditate si dificultate in miscarea normala a membrului afectat.
  • Limitarea miscarii: Persoanele care sufera de tendinita pot experimenta dificultati in realizarea miscarilor normale ale articulatiei afectate din cauza durerii si a rigiditatii.

Bineinteles, aceste manifestari pot sa varieze, in functie de localizarea tendinitei. Spre exemplu, tendinita de umar se remarca prin durere in umar si brat si rigiditate matinala, cu dificultate in miscarea umarului dupa perioade lungi de odihna. Tendinita de genunchi se remarca prin durere accentuata in timpul miscarilor, dar si prin umflarea genunchiului si senzatia de instabilitate. Durerea la nivelul calcaiului, mai ales in timpul mersului sau alergarii, indica o tendinita Achileana, in timp ce durerea ce apare la baza degetului mare reprezinta un semn clar al tendinitei de mana de tip Quervain.

 

4. Diagnosticul tendinitei – teste prin care este confirmata afectiunea

4. Tendinita - pacienta, fizioterapeut, examinare mana, tricou alb, pantaloni albastri, ceas

Diagnosticarea tendinitei se bazeaza pe o evaluare atenta a simptomelor si a istoricului medical al pacientului, completata de examinari fizice si, daca este necesar, de investigatii imagistice. Identificarea precoce si tratamentul adecvat reprezinta cheia pentru gestionarea eficienta a acestei afectiuni comune a tendonului. 

Medicul va face in primul rand o anamneza si o evaluare a simptomelor pentru a intelege cand au aparut primele semne de tendinita, ce activitati agraveaza simptomele sau daca au existat traume recente ce ar fi putut provoca durerea. Examinarea fizica joaca si ea un rol important in diagnosticarea tendinitei. Medicul poate palpa tendonul pentru a identifica zonele de sensibilitate si poate evalua mobilitatea articulara pentru a determina daca exista o limitare a miscarilor. Uneori, sunt necesare si teste de rezistenta pentru evaluarea fortei si durerii in timpul miscarilor specifice care implica tendonul afectat.

In situatiile de tendinita severa, medicul poate recomanda investigatii imagistice pentru confirmarea diagnosticului sau excluderea unor afectiuni mai grave. Spre exemplu, radiografia poate fi folosita pentru excluderea unor probleme ale oaselor sau articulatiilor, cum ar fi fracturi sau osteoartrita, ecografia poate oferi o imagine clara a structurilor moi, in timp ce RMN-ul poate scoate la iveala anumite inflamatii sau leziuni ale tendoanelor. 

 

5. Optiuni de tratament eficiente pentru tendinita

5. Tendenita - pacienta cu spatele, coc, maini doctor in zona gatului

Tratamentul eficient al tendinitei implica o combinatie de masuri pentru reducerea inflamatiei, ameliorarea durerii si restabilirea functiei normale a tendonului afectat. Iata care sunt cele mai comune modalitati de tratament:

  • Repaus si limitarea activitatilor care au cauzat tendinita pentru a permite tendonului sa se vindece.
  • Aplicarea de gheata in zona afectata timp de 15-20 minute, de cateva ori pe zi, pentru reducerea inflamatiei si a durerii, urmata de aplicarea unor comprese calde care ajuta la relaxarea muschilor si reducerea rigiditatii.
  • Administrarea de medicamente antiinflamatorii si analgezice pentru gestionarea inflamatiei si a durerilor (injectiile cu corticosteroizi pot fi indicate in cazurile severe de tendinita).
  • Sedinte de fizioterapie pentru restabilirea functiei normale ale tendonului afectat si pentru prevenirea recurentei.
  • Masajul terapeutic pentru reducerea tensiunii musculare si imbunatatirea circulatiei in zona afectata.
  • Purtarea unei orteze sau a unor bandaje pentru a reduce presiunea asupra tendonului.
  • Tratamentul chirurgical pentru cazurile cronice sau severe de tendinita care nu raspund la tratamentul clasic.

Schema de tratament difera in functie de simptome si de localizarea tendinitei si poate fi ajustata pe parcurs, in functie de raspunsul la procedurile recomandate de medic. 

 

6. Recomandari ale medicilor specialisti pentru vindecarea mai rapida a tendinitei – rolul suplimentelor alimentare

Pentru accelerarea procesului de vindecare si prevenirea recurentei, medicii specialisti recomanda o serie de masuri care includ atat modificari ale stilului de viata, cat si diverse terapii complementare, cum ar fi administrarea unor suplimente alimentare cu rol in sustinerea sanatatii tendoanelor si a articulatiilor. Spre exemplu, suplimentele pentru articulatii pe baza de glucozamina si condroitina pot contribui la o vindecare mai rapida. Glucozamina este un compus natural ce se gaseste in cartilaje. Suplimentele cu glucozamina pot ajuta la reducerea inflamatiei si la stimularea productiei de cartilaj nou, contribuind astfel la mentinerea flexibilitatii si a sanatatii tendoanelor. Si condroitina este o substanta care se gaseste in mod natural in cartilajul articulatiilor si ajuta la mentinerea elasticitatii si a functiei mecanice a articulatiilor. Suplimentele cu condroitina pot reduce degradarea cartilajului si pot ameliora simptomele asociate cu afectiunile tendonului si ale articulatiilor. 

Prin integrarea unor vitamine si suplimente cu Omega 3, colagen sau alte ingrediente benefice pentru articulatii in regimul zilnic, pacientii cu tendinita pot observa o imbunatatire a simptomelor si o accelerare a procesului de vindecare, contribuind la o recuperare mai rapida si mai eficienta. Medicii recomanda si o nutritie echilibrata, cu alimente bogate in vitamina C, D si Zinc, dar si hidratare adecvata pentru sprijinirea vindecarii tendinitei. 

In concluzie, tendinita poate fi gestionata eficient printr-o combinatie de masuri, tratamente medicale, terapii fizice si suplimente alimentare. Intelegerea cauzelor si a simptomelor acestei afectiuni este esentiala pentru diagnosticarea precoce si pentru initierea unui plan de tratament adecvat. Fie ca te confrunti cu tendinita la nivelul cotului, genunchiului, mainii sau umarului, abordarea integrata care include modificari ale stilului de viata si ale activitatilor poate accelera vindecarea si poate preveni recurentele.

 

Surse de referinta:

  1. https://www.healthline.com/health/tendinitis
  2. https://www.empirept.com/blog/5-common-types-of-tendonitis
  3. https://www.medicalnewstoday.com/articles/175596
  4. https://www.webmd.com/fitness-exercise/understanding-tendinitis-basics
  5. https://www.webmd.com/fitness-exercise/understanding-tendinitis-treatment
  6. https://www.webmd.com/fitness-exercise/understanding-tendinosis-symptoms

*sursa foto- Pexels.com, Unsplash.com, Pixabay.com

 


Pareri

Pareri

5 5 de la 5 (Evaluat de 3 clienti)

  • Ștefan Ioan 28. 2. 2025 5

    Dar despre tendinita din zona inserției ligamentelor colaterale cu tibia și peroneul?

  • VASILE 03. 2. 2025 5

    Excelent articol despre tendinita. Tocmai eram in cautare de astfel di informatii, fiindca sufer de 2 luni de dureri la ambele picioare ( lower extremities). Medicul ma trata pentru edem, dupa o metoda invechita , iar acum am descoperit citind articolul ca este tendinita in jurul gleznelor. Excelent ! MULTUMESC AUTORILOR si va doresc numai bine.

  • Elena 20. 1. 2025 5

    Este foarte interesant ce am citit și mă simt un pic mai bine informată.multumesc frumos ????

Adauga o parere

Co si o tomto článku myslíte vy?

1-5

1 2 3 4 5




Ne rezervam dreptul de a sterge comentariile nepotrivite!