TICURILE LA COPII – DE CATE FELURI SUNT, DE CE APAR SI CUM POT FI GESTIONATE MAI USOR?

1. Ce sunt ticurile si ce impact au asupra vietii copiilor?

Ticurile sunt miscari sau sunete involuntare, rapide si repetitive care apar brusc si fara o intentie constienta din partea individului. Acestea sunt comportamente automate si pot varia în frecventa si intensitate. Ticurile tind sa se agraveze in conditii de stres, anxietate, oboseala sau agitatie si pot fi atenuate atunci cand persoana este calma si relaxata. La copii, ticurile pot fi temporare, aparand si disparand in cateva luni, sau pot deveni cronice, persistand mai mult de un an.

Ticurile pot avea un impact semnificativ asupra vietii sociale si emotionale a copilului. Acestea pot duce la stigmatizare si bullying, de cele mai multe ori, copiii cu ticuri fiind tinta tachinarilor sau excluderii de catre colegi. Acest lucru le poate afecta stima de sine si increderea in sine. Constientizarea ticurilor si teama de a fi judecat de altii pot creste nivelul de anxietate si stres al copilului. In plus, cei mici pot evita interactiunile sociale pentru a preveni situatiile jenante, ceea ce poate duce din nou la izolare si singuratate. Sentimentele de rusine si frustrare legate de ticuri pot contribui, de asemenea, la probleme emotionale, cum ar fi depresia si starile de anxietate.

Ticurile pot afecta performanta scolara si relatiile interpersonale ale copilului in mai multe moduri. Acestea pot cauza dificultati de concentrare, distragand atentia copilului si facandu-i dificil sa se concentreze asupra sarcinilor scolare. Dificultatile de concentrare si anxietatea pot duce la scaderea performantelor academice. In plus, ticurile pot afecta relatiile cu colegii si profesorii, generand neintelegeri si dificultati de comunicare. Copiii cu ticuri pot evita participarea la activitati scolare si extracurriculare, ceea ce poate limita oportunitatile de dezvoltare personala si sociala.

Ticurile pot avea un impact semnificativ asupra vietii de zi cu zi a copilului, dar cu o intelegere adecvata si strategii de gestionare, copiii si familiile lor pot invata sa le controleze intr-un mod eficient. Sprijinul emotional, educatia si interventiile adecvate sunt esentiale pentru a ajuta copilul sa traiasca o viata cat mai normala si fericita.

 

2. Ticurile nervoase la copii – de cate feluri pot fi?

Ticurile pot fi clasificate în doua categorii principale: ticuri motorii si ticuri vocale. Fiecare categorie se împarte, la randul sau, in ticuri simple si complexe. Intelegerea diferentelor dintre aceste tipuri de ticuri poate ajuta la identificarea si gestionarea lor.

Ticuri motorii la copii

Ticurile motorii sunt miscari involuntare ale unei parti a corpului. Ticurile motorii simple includ de regula ticurile faciale la copii, cum ar fi clipitul des, miscari repetitive ale pleoapelor, miscari bruste de ridicare si coborare a umerilor, grimase faciale, expresii faciale repetitive si involuntare, cum ar fi incruntarea sau strambarea buzelor, rotirea sau inclinarea capului in mod repetat si miscari rapide si repetitive ale nasului. Ticurile nervoase la copii la nivelul ochilor sunt de regula primele ticuri motorii simple observate de catre cei din jurul sau. 

Ticurile motorii complexe sunt miscari mai elaborate, cum ar fi sariturile, care pot implica întregul corp, atingerea obiectelor sau a altor persoane, asezarea si ridicarea repetata si miscari specifice ale mainilor, cum ar fi bataile din palme sau invartirea mainilor intr-un mod specific.

Ticuri vocale la copii

Ticurile vocale sunt sunete involuntare emise de cei mici, care variaza de la sunete simple si scurte la cuvinte sau fraze mai complexe. Ticurile vocale simple pot fi observate sub forma unor ticuri din gat la copii precum tusea repetitiva sau sunete scurte de tuse. Pufaitul, sunetele rapide si repetitive, de obicei produse prin nas sau gura, sunetele de mormait si fluieratul sunt alte exemple de ticuri vocale simple. De cealalta parte, ticurile vocale complexe includ coprolalia (folosirea involuntara a cuvintelor vulgare sau neadecvate), ecolalia (repetarea involuntara a cuvintelor sau frazelor auzite de la altii) si palilalia (repetarea involuntara a propriilor cuvinte sau fraze).

Este important de mentionat ca ticurile motorii si vocale pot aparea impreuna sau separat. Un copil poate prezenta doar ticuri motorii, doar ticuri vocale sau o combinatie a ambelor. Severitatea si tipurile de ticuri pot varia in timp si pot fi influentate de diversi factori, inclusiv de starea emotionala a copilului.

Ticurile mai pot fi diferentiate si in functie de perioada de timp in care se manifesta. Din acest punct de vedere, putem vorbi de ticuri temporare si ticuri cronice. 

Ticuri temporare

Ticurile temporare sunt ticuri care apar si dispar intr-o perioada scurta de timp. Acestea sunt foarte frecvente in randul copiilor si, de obicei, nu necesita tratament medical. Ticurile temporare apar brusc, fara o cauza evidenta, si dureaza de obicei mai putin de un an. Cele mai frecvente ticuri de acest fel sunt clipitul des, ridicarea umerilor sau grimasele faciale. Acestea dispar de la sine în cateva saptamani sau luni si pot varia în frecventa si intensitate. Parintii sau ingrijitorii pot observa aceste ticuri in special in perioadele de stres sau oboseala ale copilului.

Ticuri cronice

Ticurile cronice sunt ticuri care persista pentru o perioada mai lunga de timp, de obicei mai mult de un an. Acestea pot fi mai complexe si pot avea un impact semnificativ asupra vietii cotidiene a copilului. Ticurile cronice persista pentru mai mult de un an si includ atat ticuri motorii, cat si vocale. De cele mai multe ori, comportamentele repetitive afecteaza rutina zilnica a copilului, dar si performantele scolare, relatiile sociale si activitatile de zi cu zi. Ticurile cronice nu dispar de la sine, ci necesita interventii terapeutice pentru reducerea severitatii.

Una dintre cele mai severe cazuri de ticuri cronice este sindromul Tourette, o tulburare neuropsihica caracterizata prin prezenta ticurilor motorii si vocale multiple. Ticurile în sindromul Tourette apar de obicei inainte de varsta de 18 ani, cel mai frecvent între 5 si 7 ani. Severitatea ticurilor poate varia in timp, cu perioade de agravare si remisiune. Stresul si anxietatea pot agrava ticurile. Sindromul Tourette este adesea asociat cu alte tulburari, cum ar fi ADHD (Tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atentie), OCD (Tulburarea obsesiv-compulsiva) si tulburari de anxietate.

 

3. De ce apar ticurile la copii – cauze si factori declansatori

La baza aparitiei ticurilor pot sta mai multe cauze, de la genetica, la factorii de mediu si stres. Ticurile pot avea o componenta genetica semnificativa. Studiile sugereaza ca ticurile cronice si anumite tulburari, cum ar fi sindromul Tourette, au o tendinta de a aparea in familii. Aceasta inseamna ca daca unul dintre parinti sau alti membri ai familiei sufera de ticuri, exista o probabilitate mai mare ca si copilul sa dezvolte ticuri. Mostenirea genetica poate influenta nu numai predispozitia la ticuri, ci si severitatea si tipul acestora. Genetica joaca un rol important in susceptibilitatea unui individ la ticuri, dar nu este singurul factor implicat.

Mediul in care un copil traieste si nivelul de stres la care este expus pot influenta aparitia si intensitatea ticurilor. Un mediu familial stresant sau conflictual poate agrava ticurile. De asemenea, schimbarile majore in viata copilului, cum ar fi mutarea, schimbarea scolii sau problemele familiale, pot contribui la aparitia ticurilor. Dificultatile în adaptarea la scoala, presiunea academica sau bullying-ul pot declansa sau intensifica ticurile. In unele cazuri, mediile foarte zgomotoase sau aglomerate pot creste stresul si pot declansa ticurile.

Din categoria factorilor de stres fac parte:

• Stresul emotional: Situatiile stresante sau emotionale, cum ar fi examenele, conflictele cu prietenii sau problemele familiale, pot duce la o crestere a frecventei si intensitatii ticurilor.
• Oboseala: Lipsa de somn sau oboseala poate agrava ticurile. Un program de somn neregulat sau insuficient poate contribui la acest aspect.
• Anxietatea: Copiii care sufera de anxietate pot experimenta ticuri ca o modalitate de a face fata stresului. Anxietatea poate fi atat o cauza cat si un efect al ticurilor.

Intelegerea acestor cauze si factori declansatori este esentiala pentru a dezvolta strategii eficiente de gestionare si tratament.

 

4. Ticurile la copiii cu autism – particularitati si abordare specializata

Comparativ cu copiii fara autism, cei cu autism pot prezenta anumite particularitati si caracteristici specifice in ceea ce priveste ticurile. De altfel, prevalenta si tipurile de ticuri la copiii cu autism sunt adesea mai mari in comparatie cu copiii tipici. Acesti copii pot manifesta atat ticuri motorii, cum ar fi clatirea capului si miscarile repetitive, cat si ticuri vocale, precum emiterea sunetelor repetitive sau repetarea unor cuvinte sau fraze.

Ticurile la copiii cu autism sunt frecvent asociate cu alte simptome ale spectrului autismului, inclusiv stereotipiile motorii sau vocale, obsesiile sau compulsiile. Aceste comportamente fac parte dintr-un spectru mai larg de comportamente repetitive sau restrictive, caracteristice autismului. Interactiunea ticurilor cu dificultatile de comunicare si socializare poate afecta semnificativ viata copiilor cu autism. De exemplu, ticurile vocale pot interfera cu capacitatea de a comunica verbal sau de a participa la conversatii sociale in mod normal.

Impactul ticurilor asupra rutinei si adaptarii la schimbari este, de asemenea, mai pronuntat la copiii cu autism. Acesti copii pot fi mai afectati de modificarile in rutina sau de stresul ambiental, ceea ce poate creste frecventa sau intensitatea ticurilor. Adaptarea la schimbarile de mediu sau de rutina poate fi mai dificila pentru copiii cu autism.

Managementul ticurilor la copiii cu autism necesita adesea o abordare individualizata si adaptata, avand in vedere sensibilitatile si nevoile lor specifice. Terapiile comportamentale si strategiile de interventie trebuie sa fie personalizate pentru a maximiza eficacitatea în acest context. De asemenea, ticurile la copiii cu autism pot fi asociate cu alte conditii coexistente, cum ar fi ADHD, anxietatea sau tulburarile de comportament. Aceste conditii pot influenta modul în care sunt gestionate ticurile si impactul lor asupra copilului.

 

5. Ameliorarea ticurilor la copii – optiuni de tratament disponibile

Gestionarea ticurilor la copii este esentiala pentru a minimiza impactul acestora asupra vietii lor zilnice si pentru a le oferi un mediu de sustinere si intelegere. Exista mai multe metode si abordari care pot ajuta copiii sa gestioneze ticurile, de la tehnici comportamentale si psihologice pana la optiuni de tratament medical.

Terapia comportamentala cognitiva

Terapia comportamentala cognitiva este o metoda eficienta in gestionarea ticurilor, ajutand copiii sa identifice si sa schimbe gandurile si comportamentele care pot agrava ticurile. CBT utilizeaza tehnici de relaxare si restructurare cognitiva pentru a reduce stresul si anxietatea, care le pot exacerba. Prin exercitii de expunere si prevenire a raspunsului, copiii invata sa controleze mai bine reactiile lor la factorii declansatori ai ticurilor.

Terapia de inversare a obisnuintei 

Terapia de inversare a obisnuintei este o tehnica specifica destinata reducerii frecventei si intensitatii ticurilor prin înlocuirea acestora cu comportamente alternative mai acceptabile. Terapia implica constientizarea ticurilor si identificarea momentului in care acestea apar, urmata de antrenarea copilului in a efectua o miscare incompatibila cu ticurile. Aceasta abordare poate ajuta la crearea unor raspunsuri mai controlate si mai acceptabile din punct de vedere social.

Tehnici de relaxare

Practici precum yoga, meditatia si exercitiile de respiratie profunda sunt utile in reducerea stresului si anxietatii, factori care pot agrava ticurile. Yoga si meditatia promoveaza o stare de calm si relaxare, in timp ce exercitiile de respiratie pot fi utilizate in mod specific in momente de stres pentru a preveni aparitia ticurilor.

Pe langa terapiile specifice, exista si cateva optiuni de tratamente medical care pot fi folosite in cazul ticurilor. In cazurile severe, medicamentele antipsihotice pot fi prescrise pentru a reduce severitatea ticurilor. Aceste medicamente ajuta la stabilizarea neurotransmitatorilor din creier, ceea ce poate diminua frecventa si intensitatea ticurilor. Anumite vitamine si suplimente, cum ar fi magneziul si zincul, pot fi utile in gestionarea ticurilor. Magneziul este cunoscut pentru proprietatile sale de relaxare musculara si de reducere a stresului, in timp ce zincul joaca un rol important in functionarea normala a sistemului nervos. 

 

6. Metode de gestionare a ticurilor la copii – sfaturi pentru parinti si ingrijitori

Rolul parintilor sau al ingrijitorilor in gestionarea ticurilor la copii este esential. Un mediu linistit si structurat poate reduce stresul copilului si, implicit, frecventa ticurilor. Este important ca acasa sa fie un loc de refugiu, unde copilul sa se simta in siguranta si sa nu fie expus unor factori de stres suplimentari. Reducerea zgomotului, a haosului si a tensiunilor din casa poate contribui semnificativ la acest lucru. Mai mult decat atat, rutinele regulate de somn, alimentatie si activitati zilnice pot ajuta la reducerea ticurilor. Copiii reactioneaza bine la predictibilitate, iar un program bine structurat poate reduce anxietatea si stresul. Asigura-te ca cel mic are un orar consistent pentru culcare si trezire, mese regulate si activitati zilnice previzibile.

Incurajeaza copilul sa practice tehnici de relaxare, cum ar fi respiratia profunda sau meditatia. Aceste tehnici pot ajuta la reducerea stresului si anxietatii, care sunt adesea factori declansatori ai ticurilor. Activitati precum yoga, exercitiile de respiratie si meditatia pot fi integrate în rutina zilnica pentru a promova o stare de calm si relaxare. Sfatul nostru este sa practicati impreuna aceste tehnici de relaxare – iti vor prinde bine si tie. 

Ideal ar fi sa identifici si sa eviti factorii declansatori care agraveaza ticurile copilului. Acesti factori pot varia de la stres emotional si oboseala pana la anumite situatii sociale sau de mediu. Poti incerca sa tii un jurnal al ticurilor si al circumstantelor in care apar pentru a identifica declansatorii specifici si pentru a-i evita pe cat posibil.

Nu in ultimul rand, nu critica sau pedepsi copilul pentru ticuri. Ticurile sunt involuntare si nu sunt sub controlul sau. Criticile si pedepsele nu vor face decat sa creasca stresul si anxietatea, agravand ticurile. In schimb, ii poti oferi sprijin si intelegere, subliniind faptul ca ticurile nu sunt vina copilului si ca esti acolo pentru a-l ajuta.

In concluzie, ticurile la copii, desi adesea inofensive, pot avea un impact semnificativ asupra calitatii vietii acestora. Printr-o intelegere adecvata a ticurilor si a metodelor eficiente de gestionare, parintii si ingrijitorii pot ajuta copiii sa navigheze aceste dificultati cu mai multa usurinta. Abordarile combinate, care includ interventii comportamentale, psihologice si medicale, alaturi de un sprijin emotional consistent, pot face o diferenta majora. Sa nu uitam nici de informarea si educarea celor din jur despre ticuri, un lucru crucial pentru reducerea stigmatizarii si crearea unui mediu confortabil pentru toti copiii. 

 

Surse de referință:

• What causes different types of tic disorders?

https://www.medicalnewstoday.com/articles/317950

• Tic Disorders in Kids Are Often Overlooked: How to Spot the Signs

https://www.healthline.com/health-news/tic-disorders-in-children

• Facial Tic Disorder

https://www.healthline.com/health/facial-tics

• Motor Tics: Understanding Chronic Tic Motor Disorder

https://www.healthline.com/health/chronic-motor-tic-disorder

• Tic Disorders and Twitches

https://www.webmd.com/brain/tic-disorders-and_twitches

*sursa foto- Pexels.com, Unsplash.com